sâmbătă, aprilie 12, 2008


PARTEA A V-A

Luni 28 martie

Plecam de la Podragu cu mare alai. Toate oficialitatile ne condul in Saua Podragului, de unde noi disparem in ceata.
Zapada cu crusta ne ingreuneaza mersul si timpul nu vrea sa se faca frumos. Urcam pe Ucisoara 2418 m, de unde coboram pe schi Fata Ucisoarei.
Ne apropiem de Vistea, ne scoatem schiurile si urcam spre varf, unde incepe sa sufle vantul. Atingem Varful Vistea 2526 m. Coborarea de pe Vistea ne da putin de lucru din cauza zapezii mari. Creasta este destul de ingusta si mergem atenti ca nu cumva sa plecam la vale.
Trecem pe sub Galasescu si ceata se ideseste spre necazul nostru. Ne apropiem de Fereastra Sambetei, dar eram oarecum dezorientati. Ne uitam spre vale si pentru o clipa se sparge ceata si se vede Valea Sambetei in toata splendoarea ei. Pentru noi era o mare bucurie sa vedem ca suntem pe drumul cel bun si ne putem atinge tinta pentru acea zi.
In Fereastra Mare a Sambetei punem corturile care ne-au dat cam mult de lucru din cauza vantului.

Marti 29 martie

Toata noaptea a suflat viscolul, iar dimineata nu prea eram hotarati sa plecam. Cortul mare era pe jumatate acoperit de zapada si se umezise in interior, fapt care i-a facut pe vecinii nostri sa aprinda primusul la 4 dimineata.
Dar in ciuda vantului strangem corturile cu mare greutate, in special cel mare, deoarece vantul ni-l tot umfla ca pe o parasuta. In prealabil, in cort am stabilit dupa harta unghiurile de mars.
Pornim incet, dar fara graba, ca nu cumva sa gresim tocmai acum dupa ce am trecut de portiunile cele mai grele. Trecem pe sub Varful Bandea 2384 m. Ni se pare ca il tot ocolim si ca descriem un cerc in jurul lui, insa asa este aici - drumul merge pe curba de nivel.
In sfarsit coboram si suntem pe plaiul spre Urlea, dar tocmai aici ne impotmolim. De la ramificatia spre cabana si varf drumul urca si merge spre varf descriind un semicerc - drumul de vara. Noi insa am cautat sa o luam direct si sa nu mai ocolim, dar ne-am pacalit. Unul din noi trebuie sa se intoarca la ramificatie, urmarind drumul de vara, pe unde ne-am dus apoi cu totii, iesind pe Varful Urlea 2475 m.
Trecand pe deasupra lacului, incepe o frumoasa coborare pe Spinare Urlei, pana la o ramificatie de drumuri, langa izvorul Langa. Vantul sufla mai usor, iar ceata se risipeste lasandu-se seara.
Aproape de stalpul de marcaj, care ne era un bun prieten, am instalat corturile, fara sa ne grabim, asa cum trebuie, ca sa ne odihnim bine. De acum inainte Fagarasul nu mai era greu - ci numai de mers pe schiuri.

Miercuri 30 martie

Dimineata vizibilitatea era buna, dar in acelasi timp cu soarele se lasa si ceata. Strangem ultimul bivuac din Fagaras si nu terminam bine de strans ca incepe sa ninga.
Urcusul pe Ludisorul este dulce, iar zapada este tare, asa ca nu ne da mult de lucru. Pe Varul Ludisor 2305 m ne punem schiurile, pe care nu le mai scoatem pana la Rudarita. Marsul incepe si trecem pe sub varfurile Baba si Belia. Atingem Varful Berevoiescu 2229 m care este punctul cel mai inalt ce lumineaza Fagarasul spre Valea Barsei.
Continuam drumul pe bornele de granita, trecand pe sub Buzdugan spre Varful Comis 1884 m, unde parasim ultima borna si in curand suntem in padure.
Atingem Varful Vacarei 1723 m si stana din Vacarea. Coboram pe valea Rudarita pana la exploatarea forestiera Rudarita; continuam sa urmam drumul nostru pana la Cabana Plaiul Foii, unde ajungem la ora 21:45.

Luni 4 aprilie

Plecam de la Cabana Plaiul Foii sa trecem Pietra Craiului pe la Lanturi. Afara ningea si cu toate ca stiam ca vor curge avalanse am pornit, dar tota asa ne-am si intors - uzi- din cauza ninsorii.
Pe Lanturi sunau clopoteii, iar avalansele curgeau una dupa alta. Cu toate ca erau de suprafata, aveau destula putere sa ne proiecteze undeva prin Zaplaz.

Marti 5 aprilie

Din nou parasim Cabana Plaiul Foii, dar de acum inspre Crapatura, pe unde trecem bine. Trecem prin Curmatura, apoi prin Prapastii, de unde am urcat in satul Pestera, la Cabana Sipotele. Aici am ramas peste noapte, cu toate ca am ajuns devreme la cabana.

Miercuri 6 aprilie

Parasim satul Pestera, continuam drumul cel mai bun de urcat in Vama Strunga. Coboram in soseaua care leaga orasul Brasov de Campul Lung, trecand prin satele Moeciul de Jos, Cheia, Moeciul de Sus, dupa care am urcat pe sub Bucsa pe Valea Rea pana in Grohotis, iar de acolo in Vama Strunga.
In Strunga cand am ajuns si ne-am uitat spre Bucegi, era o vizibilitate cum rar intalnesti - Ardealul era in ceata, exact ca la o bariera care desparte uratul de frumos. Din strunga schiurile ne-au dus pana la scara cabanei din Valea Ialomitei.

Joi 7 aprilie

Ultima zi o traversam urcand pe Laptei la Cabana Varful cu Dor unde aflam ca pe Carp se tine slalomul urias la Cupa Dinamo.
Ne grabim sa prindem si noi ceva din aceasta cursa.
La sfarsitul turei trecem prin poarta de sosire, iar calendarul ne arata 47 de zile.


Nopti dormite in cabana 29
Nopti dormite in cort 18

TOTAL 47 zile

Zile in care s-a mers 29
Zile in care s-a stat 18

TOTAL 47 zile

FAGARAS

10 zile - ore de mers 79
7 zile - ore de odihna 161
3 zile - repaos

vineri, aprilie 11, 2008

PARTEA A IV-A





Marti 22 martie





Dimineata este senin, dar si un vant foarte puternic. Urcam inapoi in sea, urcand spre Varul Scara. Vizibilitatea foarte mica ne tine in loc. Privind inapoi nu puteam vedea atat de clar locurile pe unde am trecut.


Atingem Varful Scara 2311 m. De la Bivuac s-a plecat pe bocanci, fiindca nu puteam merge pe schiuri din cauza vantului. Continuam, coborand si urmarind tinta noastr: Serbota. Distanta este destul de mare si totul este frumos. Nu poti sa treci asa de repede si sa nu privesti spre stanga, unde vedeai Caldarea Negoiului, iar in departare Strunga Ciobanului; cabana spre dreapta. Se vede si frumoasa Vale a Topologului cu o serie intreaba de stavilare.


Atingem varful Serbota 2332 m. De aici alegem din nou drumul pe care sa mergem, ca pana seara sa putem depasi Negoiul. Se coboara pe Piciorul Serbotei, spre Caldarea Topologului si ne orientam, ca sa putem iesi cat mai repede si mai usor in Strunga Doamnei, dar socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa. Incepem mersul spre Caldarea Sudica a Negoiului. Sapam trepte pe rand deoarece zapada se rupe la fiecare pas.


Urcusul este anevoios. La un moment dat eu scap pe langa o stanca, dar noroc cu rucsacul, caci daca intram sub zapada mai dedeam si de lucru echipei pana ma scoteau...


Se intuneca si strunga este departe. Departe se zareste peretele Caltunului care parca ne spune: "Nu va speriati sunteti pe drumul bun!". Cu toate ca e noapte mergem si nimeni nu spune sa stam; pasii ne duc inainte.


"Inca putin!" si suntem intr-o mica sa, sa care nu semana deloc cu Strunga Doamnei. Coboram pe partea cealalta a acestei sei, adapostindu-ne sub o stanca pentru a monta corturile. Ne-am ales stanca, ca sa fim feriti de avalanse si de vant. Munca pentru platforma incepe, dar trebuie sa facem o platforma chiar mai mare pentru ca am instalat ambele corturi, asta ca sa ne odihnim mai bine.
Intre timp, "batrantul" echipei, Vladeanu, cu busola, ia directia din care am venit, ca nu cumva sa ne ratacim. Corturile sunt instalate si intram inauntru. Pana sa intram in cort, prinsi de munca, nici nu am observat cum a trecut timpul pe langa noi, iar cand totul era gata, era deja ora doisprezece fara un sfert (miez de noapte). Primusurile incep sa isi faca datoria duduind in ambele locuinte. Din cortul vecin se aude: "La cine-i painea?". Dau la schimb sunca si voie buna. Se face liniste. Afara este ceata si este cald. Picaturi de apa cad de pe stanca pe cort, lucru ce ne vesteste o zi cu timp inchis.

Miercuri 23 martie

Ne trezim ca niciodata, la ora 11 si luam masa. Se ridica putin ceata si un stalp de marcaj apare aproape de noi, care ne spune: "Degeaba v-ati speriat aseara! Sunteti inca pe drumul cel bun!". In aceasta zi nu prea eram hotarati sa plecam mai departe. Eu cu Himes si Muntihiu plecam sa identificam locul unde suntem. Strabatusem cam 200 m pe sub Strunga Doamnei, spre Caltun si eram la 5 minute de Lacul Caltun 2229 m.
Ne intoarcem si ne pregatim iar de drum, iar la ora 14 echipa a ridicat ancora, plecand pe schiuri. Pe Lacul Caltun am gasit urme unde a innoptat echipa C.C.A.-ului. Parasim Lacul Caltun pe ceata, urcam Laitelul pe la cablul care era descoperit, atingem varful Laitelul 2403 m. Aici echipa se imparte in doua, cautand drumul bun si dupa putin timp, iata-ne iar la un loc, pornind mai departe. De data aceasta nu mai bajbaim prea mult.
Trecem Laitelul 2405 m fara a avea piedici in drumul nostru, dar se apropie Paltinul, care ne-a dat de lucru fiindca nu am putut trece prin Valea Doamnelor, voi fiind obligati sa traversam drumul de vara.
Floricioiu pleaca primul sapand trepte de-a lungul acestui lung traverseu, care este destul de inclinat si cere destula pricepere. la mijlocul traverseului "batranul" nostru cere sa desfacem o coarda ca sa putem merge mai repede si sa avem totusi un mijloc de asigurare. Floricioiu cu Muntihiu pleaca inainte nelegati, iar eu ma leg in capatul corzii. Vladeanu este la mijloc, iar Himes este secund. Odata cu terminarea traverseului s-a lasat si intunericul si am instalat corturile la 30 min de cabana Balea Lac.

Joi 24 martie

Soarele da desteptarea - o zi cum nu am mai intalnit in acest timp de pribegie. Strangem cortul si pornim pe schiuri spre Balea in Saua Paltinului, unde era un tambalau mare: echipa de salvamont cu arbirtul si doctorul ne asteptau. Au ramas cu totii uimiti vazandu-ne cum coboram, dar lipsea un al cincilea om din echipa. Unde sa fie? Muntihiu pleaca dupa el. Ce se intamplase? Vladeanu scapase un bat de schi in Valea Doamnelor si s-a dus dupa el, fapt ce l-a facut sa intarzie.
In Saua Paltinului strangeri de maine si un bun sosit. Coboram spre cabana, unde ne intampina cabanierul Varjochi. La cabana ajungem inainte de pranz si ca sa nu facem timpi morti scoatem tot ce era ud si punem la uscat, apoi schiem putin pe panta din fata cabanei. Dupa amiaza suntem intrebati despre drumul de la Suru pana la Balea Lac.

Vineri 25 martie

Zi de repaus si program administrativ. Ne pregatim pentru ziua de plecare.

Sambata 26 martie

Parasim Balea Lac dupa ce am luat ultimele informatii de la cabanier asupra drumului pana la Podragu, de altfel, portiunea cea mai grea din Fagaras.
Urcam in Saua Caprei, de unde coboram spre lac. Soarele ne orbea si ne punem ochelari.
Urcam si cautam sa intram in Caldarea Vanatorii lui Buteanu, dar intr-un loc gasim o cornisa foarte mica. Floricioiu sparge facand posibila trecerea Caldarii pe schiuri.
Urmam drumul de vara pe marcaj, dar intr-un loc drumul are o ruptura de 3 m si nu merita coborarea in vale. Pe aceasta portiune scoatem schiurile si primul care trece este Floricioiu care sare in partea cealalta in zapada. Noi ii dam rucsacii si schiurile si cu usurinta trecem toti.
Inainte de a ajunge la Fereastra Zmeilor se desprinde o fata mica de zapada cu Floricioiu, dar el ramane in echilibru si ajutat de mine cu betele de schi mergem in Fereastra Zmeilor pe sub stanci fara a mai fi in pericol de avalanse.
Tinta noastra era trecerea pe la Monument si am si atins-o.
Plecam pe la Fereastra Zmeilor pe schiuri, dar dupa un timp de mers pe sub cei "Trei pasi de moarte" scoatem schiurile si punem coltarii. In departare se vede si creasta de la Monument, dar pana acolo era destul. Urcam fata de sub Preluciu si mergem de acum pe marcaj, apropiindu-ne de Monument.
Continuam totusi pe schiuri cu toate ca panta era inclinata iar creasta era strajuita de cornise. numai intr-un singur loc era bine de trecut. Am inaintat spre locul acela, panta fiind din ce in ce mai inclinata.
Trecem pe creasta ajutandu-ne unul pe celalalt si iata-ne acum la 10 m de Monument. Mergem pe creasta pe o zapada inmuiata de soare si grea. Ne apropiem de creasta care merge spre Ucea Mare care si vara iti dam da putin de lucru, iar unii mai slabi o si ocolesc pe partea cu Lacul Podragel.
Aceasta creasta avea o muchie de zapada tasata, adusa de vat, pe care noi am trecut-o pe schiuri. Numai "batranul" nostru Vladareanu si-a scos schiurile si si-a pus coltarii, trecand aceasta portiune.
Urcand spre Muntele Mircii, am mers pe bocandci din cauza pietrelor care erau curatate de vant. Ajungand deasupra Lacului Iezer, in loc sa mergem pe marcaj pe Piciorul Mircii si sa coboram la lac, am luat-o direct.
Eu am plecat pe schiuri, iar ceilalti au ramas cu bocanci. La un moment dat cad si incep sa ma rostogolesc spre lac, neputand frana cu betele de schi.
Degeaba ma chinuiam, caci rucsacul imi accelera viteza de cadere. Pioletul era legat de rucsac, el fiind salvarea mea! S-a infipt in zapada, iar eu, intorcandu-ma cu fata in jos, mi-am infipt mainile in zapada, oprindu-ma, spre norocul meu, la 5 m de niste stanci. Inspre lac continua sa alunece cojocul care imi servea drept perna la rucsac.
Dupa oprire am scos schiurile mergand pe sub stanci, pe bocanci. Dupa putin am pus din nou schiurile in picioare, dar de data aceasta m-am asigurat ca nu mai am unde sa cad!
Echipa de salvamont, care se afla in Saua Podragelului, a vazut rostogolindu-se un om si a plecat, spre a-si face datoria.
Incepuse sa se insereze, cand am ajuns in Saua Podragelului, dar nu mai conta, caci schiurile ne-au dus la Cabana Podragu in 2 minute.
Aceasta distanta intre Balea Lac si Podragu am parcurs-o in 10 ore.

Duminica 27 martie

Zi de odihna la Cabana Podragu si pregatire pentru plecare.
PARTEA A III-A

SAMBATA 5 MARTIE

Parasim cabana Gura Apei, coborand pe Raul mare, pe la cabana Gura Zlata, iar in continuare in satul Raul de Mori unde am poposit peste noapte. Drumul a fost greu pentru ca patru dintre noi aveam rosaturi la picioare.

DUMINICA 6 MARTIE

In aceasta zi echipa noastra se destrama: Lorent si Moldovan nu mai vor sa continuie si pleaca la Cluj, iar pe Dragomir hotaram sa nu il mai luam. De aici ramanem numai doi: eu si Floricioiu.
Parasim Raul de Mori plecand spre Cabana Pietrele unde am ajuns dupa-amiaza. Aici suntem asteptati de echipa de realimentare care era oarecum ingrijorata de intarzierea noastra.
Zilele 7, 8, 9, 10 si 11 martie le-am stat la Cabana Pietrele in refacere. Floricioiu si-a pus varza acra la degetele de la picioare pentru a-si ameliora durerile provocate de degeraturi.

SAMBATA 12 MARTIE

De la cabana Pietrele continuam in doi pornind pe valea Pietrele la Varful Custura 2362 m. Coboram in Saua Bucurei. Pana aiaci timpul a fost variabil, iar inspre ses se lasa o ceata destul de groasa. Punem schiurile in picioare si coboram la Lacul Bucura 2040 m si continuam pe valea Bucurei pana la intalnirea cu Lapusnicu, apoi urcam in saua Papusii 1879 m, unde suntem nevoiti sa scoatem harta si busola ca sa ne orientam. Dupa putina orbecaire gasim firul de vale care ne scoate langa Cabana Buta 1419 m.
Scopul nostru era sa mergem cat mai mult in acea zi fiindca nu luasem cortul la noi si era oarecum greu sa dormim sub cerul liber. De la Buta continuam spre Galma cu Fagi, dupa care coboram la Campul lui Neag la orele 20:35. Ramanem peste noapte la Campul lui Neag.

DUMINICA 13 MARTIE

Parasim Campul lui Neag mergand cu masina pana la Lupeni, iar de la Lupeni la Petrosani cu trenul.
Ajunsi la Petrosani urcam la cabana Parang, al doilea punct de realimentare. In zilele 14 si 15 martie ramanem in repaos la cabana Parang, datorita viscolului care incepuse.

MIERCURI 16 MARTIE

Parasim cabana Parang de data aceasta trei, tovarasul nou fiind Ohanesian Onic.
Pe un timp favorabil, zapada proaspat cazuta ne face drumul anevoios, iar in urcusul pe varful Carja intram in zapada pana la brau.
Ajunsi pe varful Carja 2406 m, suntem intampinati de vant nu prea puternic ce ne permite inaintarea pe schiuri.
Vantul spargea ceata din loc in loc, ca sa vedem adevarata frumusete a Parangului. Atingem Mandra 1529 m, unde inceram sa facem cateva fotografii, dar spre necazul nostru pierdem declansatorul de aparat, iar filmul se rupe.
Totusi punem alt film si in loc de declansator punem surubelnita, reusind sa facem doua poze, macar ca amintire. Coborarea cu schiurile de la Mandra este o adevarata placere, dar numai pentru cei ce stiu sa schieze, caci pentru Onic nu era decat o scoala de a invata sa numere cazaturile. Acestea au fost aproximativ 21 si numai pe aceasta panta!
Ajungem deasupra Lacului Galcescu, unde facem stanga si urcam pe Gaurile 2250 m. Coboram putin si pe intuneric instalam cortul.
Toata noaptea vantul a suflat cu putere, iar spre dimineata s-a potolit complet.

JOI 17 MARTIE

Am ridicat cortul tarziu. Aveam o zi frumoasa, cu soare pentru a cobori de pe Gaurile la Lotru. Aici iar am avut o panta de circa 2 km de coborat, dar timpul frumos ne tine in loc, admirand imprejurimile.
Coboram pe Lotru si intram in saua Novaci. Mergem pe ea la cabana Obarsia Lotrului, iar de acolo continuam pana la Porum, unde, cu toate ca am ajuns mai devreme, ramanem a ne odihni mai bine.

VINERI 18 MARTIE

Parasim Poru de dimineata ca sa putem ajunge pana seara la Olt. Trecem peste muntii Lotrului urcand pe Valea Varduti si coboram Valea Manaileasa. Cu o masina trecem prin Voineasa ducandu-ne pana in zavoi la Gura Latoritei.
De aici cu un tren forestier mergem pana la Brezoi si de aici pe jos pana in Valea Oltului, in locul in care se varsa Lotrul (raul pe care l-am urmarit de aproape de izvor si pana aproape de locul sau de varsare in Olt). Noaptea avem un tren care ne duce de la Gura Lotru la Turnu Rosu Porcesti.

SAMBATA 19 MARTIE

In Porcesti trecem pe la punctul de plecare in traversarea Fagarasului, luand foaia de itinerar si fisele pentru punctele obligatorii pe care trebuia sa le atingem pe creasta pana la Plaiul Foii. Plecam din Porcesti prin Sebesul de Sus, la Cabana Suru.

DUMINICA 20 MARTIE

Stam in repaos la cabana, unde ne pregatim pentru Fagaras. In timpul zilei schiem, cu toate ca timpul nu este favorabil.

LUNI 21 MARTIE

Parasim Cabana Suru. De acum suntem cinci tovarasi fiindca pornim cu echipa a II-a, care si ea dorea sa strabata Fagarasul.
De la plecare vremea este senina, dar pe creasta ne ia in primire vantul, dusmanul ce nu te lasa sa inaintezi mai repede. Atingem Varful Suru 2281 m. Mergand pe schiuri, echipa este de aceasta data omogena. Mergem ce mergem si ajungand sub Budislavul, ne punem coltari ca sa putem urca mai repede si sa nu pierdem ocazia unei zile cu vizibilitate buna. Atingem Varful Budislavul 2345 m, dar spre necazul nostru incep sa apara palcuri de ceata, dar aceasta nu ne impiedica inaintarea. De pe varf punem schiurile, ajungand langa Ciortea, deasupra Lacului Avrig.
Coboram la Avrig 2011 m, unde, ca niciodata, servim o mica gustare. Planuim si hotaram ce drum sa apucam. Pornim toti cinci pana la primul marcaj. De aici hotaram sa urcam Varful Ciortea pe unul din picioare si sa lasam marcajul. Insa zapada este foarte moale si nu ne permite, afundandu-ne prea mult.
Ne despartim in doua echipe: eu cu inca doi pe curba de nivel spre Garbova, iar Floricioiu cu altul spre Creasta Ciortei 2426 m. Dupa 3 ore de traverseu iesim in creasta inaintea lui Floricioiu. Aici vantul ne intampina furios si ne da iar de lucru. Saua intre Ciortea si Garbova este un adevarat tavan; o cornisa enorma, care permitea sub ea instalarea lejera a unui cort de partu persoane, fara grija ca ne poate ninge, dar tot atat de usor te puteai pomeni in fundul vaii cu cateva vagoane de zapada deasupra.
Se insereaza, iar mersul pe schiuri este foarte greu din cauza dunelor facute de vant, dar noi mergem. Trecem pe sub Garbova, iesind in Saua dintre Garbova si Scara.
Fiind ora destul de inaintata coboram spre Topolog, unde, sapand o platforma, instalam cortul de patru persoane, bine adapostit dupa un damb acoperit de jnepeni.
Echipa era bine-dispusa, iar in cort nu ne mai pasa de ce este afara. O masa bogata se intinde in mica "locuinta" asezata undeva in intinsul alb al Fagarasului. Peste noapte se lasa ceata groasa, iar vantul se inteteste.

joi, aprilie 10, 2008

PARTEA A II-A

Sambata 26 februarie

Dupa doua zile si trei nopti de stat in cort, sacii de dormit sunt uzi, mancarea incepe sa fie dramuita pentru ca, initial, trebuia sa ne ajunga sapte zile, iar sapte zile au trecut deja.
Hotaram sa plecam pe creasta si sa atungem Varful Godeanu (2229 m). Vantule se inteteste si drumul este greu. Aruncam cu bulgari de zapda ca sa vedem inclinatia si adancimea pantei.
Dragomir nu poate sa infrunte viscolul si ma intorc la el sa ii scot schiurile. Din cauza mazarichii suflate de vant nu puteam sta nici un pic cu fata in directia din care bate vantul.
Hotaram cu totii sa coboram in zona de padure, pana se va potoli viscolul. coboram pe raul Ses unde, dupa partu ore de mers dam de o stana in care spre surprinderea noastra, vedem niste schiuri. Apropiindu-ne, am vazut si un cort in care echipa C.C.A.-ului se adapostea si astepta acelasi lucru ca si noi: timp favorabil.
Instalam cortul in jumatatea de stana si ramanem cu echipa C.C.A.-ului ca doua corabii naufragiate. Intalnirea a fost neasteptata...pe un timp asa de urat sa te intalnesti cu niste oameni care au acelasi scop...

Duminica 27 februarie

Zi cu vizibilitate rar intalnita. In fata noastra se deschide o frumoasa priveliste. Parasim "locuinta" - cortul - care pentru noi a fost mai buna la acel moment chiar decat Hotelul Ambasador. Atingem din nou Varful Godeanu.
De pe varful Godeanu punem coltari - de altfel si singurul loc unde i-am pus pana in acest timp - si coboram pe Culmea Morarul (2235 m) si pe rand atingem varfurile Miuca - 2000 m, Miuca Mare - 2083 m, Stana Mare - 2196 m, Ghirdomanul - 2131 m , Paltina - 2145 m, Stanuletii Mari - 2039 m, Piatra Iorgovanului si Stanuletii Mici - 2016 m.
Ajungem si dormim sus la Albele. In aceasta zi echipe se destrama din cauza lui Dragomir care inainteaza foarte greu.
Eu si Floricioiu mergem inainte cu Cristea si Ieremia. Andrei Moldovan sta la mijloc, iar Lorent cu Dragomir raman in urma. Dupa o apreciere aproximativa, s-au mers in aceasta zi cam 40 km.
Noaptea ne-a prins "rasfirati". Eu si Floricioiu am dormit in cortul C.C.A.-ului, Andrei Moldovan sub cerul liber, Lorent si Dragomir in cortul nostru.
Noaptea a trecut greu, nu atat pentru noi, cat pentru Moldovan, care a dormit afara si a tremurat toata noaptea.

Luni 28 februarie

Peste noapte timpul s-a inrautatit - s-a lasat o ceata foarte deasa. Eu si Floricioiu parasim cortul C.C.A.-ului mai din vreme pentru a ne intalni cu ceilalti. Dupa un timp destul de indelungat, ne regasim si pornim pentru a ajunge echipa C.C.A.-ului, pe care o gasim si ne invartim sub Albele (2013 m) timp de 2 ore, ca mai tarziu, dupa ridicare cetii, sa vedem Dragsanul.
Plecam cu totii spre Dragsan si odata cu lasare intunericului atingem varful (2018 m). Fiind cu totii pe varf, il auzim pe Dragomir, care ramane in vale din cauza ca nu mai rezista. Cobor la el sa ii iau rucsacul si sa vina si el pe varf, dar spune ca si-a scrantit piciorul si nu mai poate merge.
Coboram cu totii din varf si instalam cortul, dar spre mirarea noastra, Dragomir nu are nimic la picior. Cu toate ca se lasase seara se mai putea totusi continua, poate chiar mai bine decat ziua pe ceata.
In aceasta zi mancare se termina definitiv. Toti suntem nervosi si cautam raca. Noaptea nu se doarme; mai mult se motaie din cauza sacilor de dormit care sunt uzi.
Din aceasta "figura" pe care ne-a facut-o Dragomir, a rezultat plecarea lui Lorent si a lui Andrei la Cluj si scoaterea lui Dragomir din echipa.

Marti 1 martie

Din cauza viscolului cautam sa coboram pe Dragsan, In valea Lapusnicului, pentru a continua pe vale pana la confluenta cu Valea Bucur. In aceasta zi ni se intampla multe: din cauza bocancilor prea stramti ai lui Floricioiu acestuia ii degera degetele de la picioare, lui Dragomir degetele de la maini; pe Lorent, care a mai avut degeraturi la maini si inainte incep sa il doara, iar pe mine, care nu aveam ochelari de soare corespunzatori, m-a suparat foarte rau mazarichea...
Spre seara ajungem in valea Lapusnicului la stana numita Fetele Voioase. Facem focul si uscam o parte din lucruri, dar tocmai ce era mai important nu putea fi uscat - sacii de dormit. Sigura mancare pe care o mai aveam era apa calda si putinele vitamine care au mai ramas.

Miercuri 2 martie

Dimineata urma sa plecam pe Lapusnic in sus, dar pana la urma am luat-o in jos. Eu nu mai vedeam deloc: aveam oftalmie. Lorent suferea de degeraturi si il dureau rinichii, iar cu Dragomir, chiar daca era intreg, nu mai vroia sa plece nimeni mai departe.
Floricioiu, cu toate ca avea degetele de la picioare degerate, a vrut sa mearga in sus, iar singurul om care lutea sa il insoteasca era Moldovan, dar cand i-a fost pusa intrebarea daca mai doreste sa continuie cu Floricioiu, a raspuns ca el a venit cu un prieten, cu Lorent si se va intoarce tot cu el.
Fara sa discutam mult am pornit pe Lapusnic in jos, pe schiuri. Fiind dus de mana le-am fost o povara si le-am ingreunat mersul.
Spre seara ajungem la niste baraci parasite, pe langa Behrina. In aceste baraci am dormit oarecum bine, fiindca am putut sa facem focul toata noaptea. Scotocind prin saci Moldovan gaseste o bucata de branza care, cu cea mai mare precizie, a fost impartita in 5 si s-a servit cu apa, iar masa s-a terminat.

Joi 3 martie

Punand noaptea comprese cu apa rece am putut vedea destul cat sa pot merge, astfel deplasarea devenind oarecum mai rapida.
Intr-o coborare, nemaiputand infrana schiurile am cazult peste Moldovan, intepandu-l cu coltarii la mana dreapta, dar nu foarte tare, caci dupa cateva zile a mai ramas cu o intepatura la un deget.
Continuam drumul nostru pe Lapusnic, iar la ora 3 dupa-amiaza ajungem la cabana Gura Apei, unde cabanerita s-a bucurat vazand ca si iarna mai trece cineva pe la cabana, deoarece in decursul a noua ierni, s-au perindat doar doi turisti.
Am servit masa si ne-am tratat fiecare de ce sufeream: degeraturi, rosaturi si dureri de ochi, dupa care a urmat un somn de aproximativ saisprezece ore.

Vineri 4 martie

Ne-am odihnit la cabana Gura Apei, iar in zilele de 4 si 5 martie temperatura a coborat pana la -18 grade C, cea mai scazuta din traseu.








miercuri, aprilie 09, 2008

PREMIERA MERIDIONALILOR IARNA - JURNALUL DE CALATORIE AL LUI PAUL FOZOCOS


PARTEA I

Sambata 19 februarie 1955

In jurul orei 5, trenul opreste in gara Herculane. La coborare se aude un vajait de apa, care este calauza noastra pentru un timp - Cerna.
Odata cu revarsatul zorilor cand peste ultimile ramasite ale norilor fumurii se iveau petele albastre ale cerului de februarie, cei cinci alipinisti ai Asociatiei Vointa isi indreptau pasii spre obarsiile Cernei, calauziti de abruptele ei maluri.
Din gara o masina ne transporta pana la Baile Herculane, unde culegem ultimele informatii, ne completam proviziile si pornim spre intinsul alb al muntilor Cernei.
Drumul nostru merge pe langa Cerna, uneori cobornad, alteori urcand. Acest drum este numit de locuitori Caraula Romaneasca. Nu mergem mult si norii incep sa se adune. Incepe o ploaie marunta care nu ne prea este pe plac, dar mergem inainte fiindca nu avem nici un fel de adapost.
Primul sat se afla la o distanta de 17 km de Bai si pe aceasta distanta nu am intalnit decat cativa cetateni care se grabeau spre satul lor calare. Acest drum era plin de noroi, iar mersul nostru era domol. Spre seara ajungem in satul Tezna. Oprim la o casa de oameni unde suntem primiti si gazduiti peste noapte.
Gazdele se minunau de echipamentul nostru si materialul pe care il aveam cu noi, dar lucrul care ne-a minunat pe noi a fost ca oamenii, in special cei batrani, nu mai vazusera schiuri niciodata.


Duminica 20 februarie

Dimineata parasim Tezna, de data aceasta pe malul celalalt al Cernei, adica pe Caraula Ungureasca, in Banat. De aici locurile devin mai interesante, aceasta mai ales pentru ca avem parte de o zi foarte frumoasa si insorita. Cascade care cern apa lor apar pe ambele maluri. La un loc chiar, poteca este sapata in stanca, acoperita fiind de un tavan.
Am trecut peste un pod facut din sarma, aflat tot timpul in balans. Trecerea sa cere foarte multa atentie.
Dupa un timp parasim Cerna si urcam spre satul Godeanu. Seara cand ajungem, surprindem satul acoperit de zapada. Ne adapostim intr-o stanca, unde ramanem peste noapte. Timpul se inrautateste: ninge si sufla vantul.

Luni 21 februarie

Parasim locuinta noastra si trecand prin satele Godeanu si Cojasi coboram iar pe malul Cernei. Cerna trece pe aici prin niste chei numite Bobot. Continuam pe cursul apei, trecand prin satul Cerna care se afla la o distanta de 60 km de Bai.
La iesirea din sat intalnim un urias canal de piatra, rezultat al eroziunii pe parcurul veacurilor, loc in care apele Cernei clocotesc cu furie.
Urcam un mic deal, ca dupa un timp de mers, sa intalnim iar Cerna.
Inoptam in stana.

Marti 22 februarie

Continuam pentru un timp pe cursul apei, dupa care parasim pentru totdeauna Cerna.
Urcam pe piciorul Barmesului pe o zapada moale ce ne obliga sa ne punem schiurile. Vantul sufla incet in vale, dar odata cu inaltimea, creste si puterea vantului. Spre seara se innoreaza si ninge.
Iarna incepe sa isi arate coltii, iar noi trebuie sa o infruntam cu orice pret. Pentru prima data in acest traseu punem cortul in padure si de acum incepe sa se simta ca vom avea de infruntat greul.
Vantul se inteteste, dar in schimb nu mai ninge. Locuinta este gata, iar noi trecem la odihna, gandindu-ne la ziua ce urmeaza.

Miercuri 23 februarie

Dimineata ridicam cortul si mergem pe Piciorul Barmesului pe un vand puternic, tinta noastra fiind creasta. Urcam... si intr-un sfarsit atingem si creasta. Cautam sa ne adapostim dupa fiecare stanca, deoarece vantul ne face inaintarea foarte grea.
Dupa un timp de mers, hotaram sa punem cortul, dar nu gasim un loc potrivit, ambele parti ale crestei fiind abrupte. Instalam cortul pe creasta, in ciuda vantului care sufla in continuu. Noaptea vantul se inteteste si suntem nevoiti sa ancoram cortul cu betele de la schiuri, fiindca tevile sustinatoare au fost indoite.

Joi 24 februarie

Ramanem pe loc din cauza viscolului, iar timpul ni-l petrecem discutand.
Cortul incepe sa se acopere cu zapada. Pentru a nu fi rupt legam pe interior doua perechi de schiuri, pentru a-l sustine. Spre seara suntem acoperiti complet. Iesim cu totii si il curatam de jur imprejur, dar viscolul bate cu furie si munca noastra este in zadar. Noaptea aceeasi vijelie, dar obositi, adormim in ciuda vantului care suna ca un ceas desteptator. La un moment dat nu il mai simteam deoarece cortul este iar complet acoperit cu zapada.

Vineri 25 februarie

In aceasta zi, ca si cea precedenta, ramanem pe loc cu speranta ca timpul se va indrepta, dar vremea ramane aceeasi. Toata ziua stam in cort si numai spre seara iesim sa schimbam locul cortului.

vineri, februarie 29, 2008

Avant-propos







Atunci cand m-am decis sa fac acest blog, m-am gandit la tatal meu, Paul Fozocos. Mi-am spus ca merita ca activitatea lui in acest domeniu sa fie cunoscuta mai bine si chiar ca cei interesati sa il cunoasca mai indeaproape si mi-am spus ca sunt persoana potrivita pentru acest lucru. Am pornit la acest drum cu ideea de a scrie despre viata si reusitele sale precum si a celor ce i-au fost tovarasi de drum de atatea ori, precum si cat mai multe povestiri legate de munte. Pentru cei care fac parte din acest cerc al "muntomanilor" sau alpinistilor, eu sunt doar Oana Fozocos...(profit de acest moment si pentru a ma prezenta) "Cumva fiica lui Paul Fozocos?", "Da, fiica lui Paul Fozocos". Intrebarea si raspunsul sunt mereu aceleasi, insa reactiile sunt diferite. In general oamenii sunt incantati sa ma cunoasca, insa intr-un mod indirect se simt mai aproape de Paul Fozocos, si de fapt nu are absolut deloc legatura cu mine. Cel putin asa vad eu lucrurile.. Oricum, eram la o varsta foarte frageda cand mi-am inundat pentru prima data plamanii cu aerul rece de munte si mai tarziu am realizat ca muntele este un stil de viata...nu de alta dar incepeam sa inteleg, sa simt pe pielea mea si sa traiesc senzatia de dor de munte, de stanca. In schimb tarziu mi-am dat seama cine este tatal meu. Copil fiind mi se parea natural faptul ca avea atatea cunostinte la munte, insa cand am inceput sa urc pe munte cu adevarat si am vazut ca tata il cunoaste si pe X si pe Y cu care ne intalneam pe o poteca de munte oarecare am inteles de fapt cum sta treaba. Paul Fozocos in schimb nu este genul de om care sa se laude cu ce a realizat...asa este cand faci lucruri din pura placere. Niciodata nu l-am auzit spunand ceva ce sa dea de inteles asemnea lucruri.

Acum isi aminteste cu placere de tot si toate, bune si rele, se intristeaza cand isi aminteste de prietenii sai care au murit pe munte si plange atunci cand trece pe langa crucile lor, dar amintirile dainuie si sunt parca nesfarsite. Pot spune cu tarie ca lucrul pe care l-a iubit in mod constant si poate cu trecerea anilor din ce in ce mai mult a fost muntele. Acest lucru mi l-a insuflat si mie si este atat de pacat ca exista atat de putina lume care intr-adevar simte si intelege despre ce este vorba, oameni care sa iubeasca muntele. "Cum te vei purta tu cu muntele, asa se va purta si el cu tine" - sunt cuvintele pe care mi le-a repetat mereu si mereu: respectul fata de munte.

Nu am vrut sa il caracterizez pe Paul Fozocos intr-un mod plictisitor si conventional, ci prin prisma mea. Intentia mea este departe de a-l ridica in slavi si incerc sa vorbesc din punctul de vedere al unuei iubitoare de munte, care din intamplare, este si fiica unui om deosebit. Se subintelege ca nu pot fi strict obiectiva si nici nu am in vedere acest lucru. Mi-am spus ca voi scrie exact ceea ce simt si probabil se intelege de la sine faptul ca vor aparea si alte pareri contrarii sau critici la adresa subiectivismului meu. Tocmai din acest motiv am tinut sa subliniez motivul pentru care am infiintat acest blog si sa motivez si felul meu de a expune lucrurile.


Prima mea memorie la munte este aceea cand tata m-a dus undeva in Bucegi, pe o pajiste plina de Floare-de-Colt, unde am cules cateva flori cu mana mea. Imi amintesc ca prin vis, iar "pajistea" mi se parea imensa! Normal ca era imensa! Aveam vreo 5 ani! Apoi, la 7 ani am fost intr-o tabara de iarna la Balea Lac, tabara organizata de Alexandru Floricioiu, cel mai vechi si drag prieten al tatalui meu. Paul Fozocos mi s-a parut atat de crud in mintea mea de pustoaica deoarece nu a vrut sa ma primeasca la el in grupa, insa intr-un final nu mi-a parut rau, avand in vedere faptul ca am avut cel mai bland monitor, domnul monitor Ion Bratu si automat faceam numai ce ma taia capul. Ne amintim si acum impreuna, iar eu ii reprosez in gluma si el rade cu pofta! Atunci am invatat norii si cateva noduri, care s-au dovedit a fi utile mai tarziu. Si uite asa am invatat sa supravietuiesc si fara sa ma uit la meteo dimineata!
Cand mergem impreuna la catarare, in taberele organizate de SKV, pentru mine este d-nul Fozocos, insa cand ma asigura, intotdeauna ne certam datorita faptului ca imi da indicatii cum si ce prize sa imi aleg. Imi amintesc cu drag de o tabara la Lacul Rosu unde am avut un traseu cu o bavareza, iar eu, care nu aveam nici cea mai vaga idee cum ar trebui sa "abordez" o bavareza, m-am catarat instinctiv, neavand nici cea mai mica urma de tehnica. Tarziu mi-a povestit tata cum Alexandru Floricioiu s-a apropiat de el si i-a spus, cu ghilimelele de rigoare: "Ce tehnica are Oana". Lucru spus intr-un mod admirativ, iar tata s-a simtit foarte mandru!

Cand eram copil mergeam impreuna in parcul Herastrau unde erau doua "pietroaie", care mi se pareau iarasi imense pe vremea aceea, iar tata m-a invatat cum se face un ramonaj, care ulterior mi-a fost si acesta de folos, bineinteles. Singura parere de rau pe care o am este aceea ca nu l-am vazut niciodata catarandu-se si regret faptul ca nu am putut invata catarare si tehnica de la el.
Mi-a fosta alaturi in toate drumetiile din Fagaras, Piatra Craiului, Retezat (in care am fost cu ajutorul Rodicai si al lui Dan Ionescu) si a stiut mereu sa ma linisteasca atunci cand imi era frica si plangeam ca "vreau la mama" in Fagaras pe Valea Racorele pe care nu cred ca o voi uita vreodata! S-a trezit in mijlocul noptii sa puna pietre de jur imprejurul cortului meu ca sa nu ne "zboare" vantul cu totul cand am prins o furtuna ca in filme sub Custura Saratii. A doua zi ma rugam la Dumnezeu sa ajungem intregi acasa! Cand am ajuns pe Moldoveanu ma simteam atat de mandra si stiam ca si el era, chiar daca ne astepta pe Vistea.

Atunci cand am fost prima data pe munte singura, cu niste prieteni, desi mamei ii era teama pentru mine, el a avut incredere in mine si in ce m-a invatat chiar si atunci cand i-am spus ca se inoptase, iar noi eram inca in traseu. Stia ca aveam sa ma descurc! Datorita lui am stiut ca va veni furtuna si am stiut sa le impartasesc si celor din jurul meu putine din lucrurile invatate. M-a sunat cand era deja intuneric, iar eu i-am descris numai locul in care eram si ce vedeam in jurul meu iar el a stiut sa imi spuna exact la ce distanta eram de cabana. Mi s-a parut fantastic calmul cu care mi-a vorbit, complementar cu mama, pe care o auzeam panicandu-se pe fundal! Dar aceasta poveste va urma intr-una dintre postarile mele viitoare - o intamplare plina de emotii si intamlari, dar si de muult umor. Toate aceste amintiri si emotii si aceasta adrenalina ne leaga...suntem dependenti de acelasi lucru!

Mi-a fost teama cand mi-a povestit de faptul ca l-a prins avalansa de doua ori si l-am privit cu groaza cand mi-a spus de prieteni de-ai lui care au murit atunci si au fost gasiti cu sonde agatati de stalpii de marcaj! Simt nevoia sa dau anumite explicatii deoarece atunci cand i-am citit mamei prima data ce am scris, ea mi-a spus ca i se pare prea dur sa folosesc "moarte", insa el imi vorbeste cu atata naturalete de moarte, incat uneori ma socheaza, cel putin ma soca inainte, pana sa inteleg si eu la randul meu faptul ca dupa atatea situatii in care esti convins ca "iti lasi oasele intr-o vale" si scapi si chiar povestesti cu un zambet discret ca "ai pacalit din nou moartea", e normal sa ti se para natural. Dupa ce un amic foarte drag al meu a murit inecat la mare, am inceput sa citesc o carte "Padurea Norvegiana" - Haruki Murakami, iar acolo am gasit un pasaj atat de adevarat si care m-a facut sa imi linistesc furtuna interioara si sa inteleg:

" Transpus in cuvinte, pare un cliseu, dar atunci nu erau doar cuvinte ci chiar golul din sufletul meu. Moartea exista. Ea exista in prespapier, in mingile rosii si albe de pe masa de biliard. Noi traim si o inspiram in plamani ca pe niste firicele mici de praf.
Pana in momentul acela eu intelesesem moartea ca fiind complet separata si independenta de viata. Coasa mortii pluteste deasupra noastra, stiam, dar la fel de bine stiam si ca ne lasa in pace pana vine dupa noi. Mi se parea cel mai simplu si mai logic adevar. Viata e aici, moarte e dincolo. Eu sunt aici, nu dincolo. "







" Moartea nu se afla la polul opus al vietii, ea face parte din viata" si totusi ne este atat de frica de ea pentru noi, si pentru cei dragi noua, cum mie imi este frica de momentul in care l-as pierde pe el, pe cel cu care impart atatea memorii si imi este atat de apropiat de inima!




Am vrut sa il vedeti pe Paul Fozocos cum il vad eu si apropiatii, un om simplu dar complex in acelasi timp, sensibil , dar dur si crud in unele cazuri.


Cu aceasta ocazie as vrea sa adaug un citat, in memoria lui Stefan Bradeanu: " Nihil sine deo!".